Avocat

Responsabilitățile tale
Achiziții publice
- Consultanță juridică pe întreg parcursul procedurilor de atribuire: analiza documentațiilor, formularea solicitărilor de clarificări, pregătirea și verificarea ofertelor sub aspect juridic, răspunsuri la solicitările autorităților contractante
- Redactarea și susținerea contestațiilor în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, a plângerilor și a cererilor în fața instanțelor competente, precum și apărarea împotriva contestațiilor formulate de terți
- Consultanță privind executarea contractelor de achiziție publică: modificări contractuale, acte adiționale, ajustarea prețului, garanții, penalități, reziliere
Litigii și dispute
- Gestionarea litigiilor comerciale și administrative ale companiei, în fața instanțelor și a tribunalelor arbitrale, inclusiv a disputelor cu autoritățile contractante
- Gestionarea revendicărilor contractuale (inclusiv în contracte de tip FIDIC) și susținerea soluționării lor pe cale amiabilă sau prin proceduri formale
- Coordonarea avocaților externi, atunci când este cazul, și urmărirea strategiei procesuale
Contracte și consultanță generală
- Redactarea, revizuirea și negocierea contractelor comerciale: execuție lucrări, subcontractare, furnizare, prestări servicii
- Analiza riscurilor contractuale și propunerea de soluții pentru reducerea acestora
- Consultanță juridică pentru departamentele interne pe aspecte comerciale și contractuale
- Reprezentarea companiei în relația cu autoritățile, partenerii contractuali și alte părți implicate
- Monitorizarea modificărilor legislative relevante și asigurarea aplicării lor în contracte și procedurile interne
Competențele tale
- Studii superioare juridice finalizate (Facultatea de Drept); calitatea de avocat definitiv sau consilier juridic
- Minimum 10 ani de experiență în posturi similare, cu experiență solidă și demonstrabilă în achiziții publice, atât în consultanță (Legile 98/2016 și 99/2016, normele de aplicare), cât și în litigii și contestații (Legea 101/2016, practica CNSC și a curților de apel)
- Experiență în litigii comerciale și administrative; experiența în arbitraj și în contracte FIDIC constituie un avantaj
- Experiență în domeniul construcțiilor sau al infrastructurii constituie un avantaj
- Engleză: nivel avansat, scris și vorbit
- Cunoștințe avansate de MS Office (Word, Excel, PowerPoint)
- Capacitate de a comunica eficient, în scris și oral, inclusiv cu conducerea și cu partenerii externi
- Foarte bune abilități de organizare și planificare, capacitatea de a stabili priorități și de a lucra cu termene stricte
- Proactivitate, atenție la detalii și maturitate în gestionarea informațiilor confidențiale
Beneficiile tale
- Abonament privat de servicii medicale
- Oferte personalizate - 7card; Bookster; Parteneriate bancare
- PORR Academy - academie internă pentru cursuri de pregătire
- Programe pentru dezvoltarea personală și profesională
Te așteptăm în echipa noastră pentru a construi împreună!
Benefits at PORR
-
Program flexibil
-
Servicii medicale
-
Oferte personalizate
-
Dezvoltare personală și profesională
Your contact person
We are here for you. For your questions about your career at PORR.
Daniela Rodica Canjau
get in contact with us now
Apply now